După ce anterior a ocupat funcția de viceprimar a comunei Cut, la alegerile locale din anul 2016 domnul Sorin Bâscă a devenit conducătorul acestei unități administrativ teritoriale. Bazându-se pe experiența acumulată în administrație, a început implementarea unor...
Timp de 10 ani, până în toamna anului 2018, comuna Șibot a fost condusă de primarul Ilie Tomuș. Acesta a reușit implementarea unor proiecte importante pentru comunitate, vizând o dezvoltare durabilă a comunei. Anul 2018 adus semnarea a trei contracte de finanțare, în...
Caracterul aparte al comunei Berghin este dat de existența numeroaselor vestigii arheologice, așezări și necropole din perioada preistorică descoperite pe raza acesteia, în satul Ghirbom. Localitatea reședință de comună, Berghin, este atestată documentar pentru prima...
Comuna Galda de Jos a străbătut o perioadă de transformări importante, dezvoltându-se constant în ultimii ani. Prin atragerea unor investitori importanți, bugetul a crescut aproape de 20 de ori, în comparație cu cel din anul 2000. Banii s-au folosit în mod chibzuit:...
Localizată în Podișul Secașelor, în zona de confluență a pârâului Câlnic cu Secaşul, comuna Câlnic este cunoscută în special pentru Cetatea sa, una dintre cele mai frumoase şi bine conservate cetăţi din țară, parte a patrimoniului mondial UNESCO. La conducerea comunei...
Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. AcceptMai multe
Politica de confidențialitate și cookie-uri
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are as essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.