Aşezarea geografică a comunei Ciuruleasa ne oferă o şansă în plus pentru dezvoltare, în special pentru ceea înseamnă partea de turism. Suntem comuna de la intrarea în judeţul Alba dinspre Hunedoara, pe o rută destul de frecventată şi pitorească, dominată de Muntele Vulcan, cel care dă şi numele unuia dintre satele noastre.
Există posibilitatea ca, împreună cu autorităţile locale din comuna hunedoreană Buceş, să accesăm finanţări nerambursabile pentru a valorifica potenţialul zonei, mai ales că discutăm despre o rezervaţie naturală de tip mixt, o zonă cu multiple obiective turistice şi posibilităţi de petrecere a timpului liber. O altă sursă de finanţare se poate regăsi în programele iniţiate de prim-ministrul guvernului liberal, domnul Florin Câţu.
Prioritară pentru succesul acestei idei este continuarea lucrărilor de modernizare a drumurilor din comuna Ciuruleasa, precum şi crearea unei reţele de spaţii de cazare, cu puncte de închiriere a materialelor sportive şi de valorificare a produselor naturale şi tradiţionale. Cetăţenii comunei ar avea astfel posibilitatea obţinerii de venituri din închirieri, vânzări, alimentaţie publică, specializarea ca ghid montan.
Am obţinut de la preşedintele Consiliului Judeţean Alba, domnul Ion Dumitrel, garanţia implicării şi sprijinul pentru acest proiect, care poate însemna o şansă enormă de dezvoltare a comunei noastre. Echipa Partidului Naţional Liberal reuneşte cei mai buni oameni, iar Ciuruleasa merită un viitor mai bun, un viitor liberal.
Cristian Oniciu – candidatul PNL la Primăria comunei Ciuruleasa